Cetatea din Ardud este unul dintre monumentele istorice cele mai reprezentative ale judeţului Satu Mare. Localnicii, dar mai ales locuitorii judeţului, nu cunosc foarte bine istoria acestor ruine. Un lucru ştie însă toată lumea, chiar dacă numai din auzite: legenda care circulă despre acest castel. Şi anume, faptul că el era legat de Satu Mare prin tuneluri, iar voievodul Francisc Rákóczi şi oştenii săi circulau prin ele.
Originea cetăţii Ardudului este atestată în apropiere de anii 1500, când Bartolomeu Drágffy, un urmaş al domnitorului moldovean Dragoş Vodă, decide să o ridice. Bartolomeu Drágffy a fost paharnic al regelui Matei Corvin și voievod al Transilvaniei între anii 1493-1498. Construcţia iniţială avea patru turnuri, care pe parcursul timpului au reprezentat un adăpost pentru soldaţi. A fost una dintre cele mai puternice cetăţi senioriale din nordul Transilvaniei. În 1565 turcii au asediat-o vreme de 40 de zile după care au cucerit-o şi au distrus-o până la temelie.
Ulterior, după două secole, pe ruinele cetăţii se construieşte alta nouă, cu aspect de castel, ale cărei ruine sunt păstrate până în ziua de azi. Fortăreaţa seniorială din nordul Transilvaniei s-a degradat de-a lungul timpului. Abia pe la 1730, folosindu-se de pereţii şi fundaţia cetăţii lui Bartolomeu Drágffy, care încă mai stăteau în picioare, contele Sándor Károlyi a ridicat o nouă cetate de piatră la Ardud. Dacă din cetate nu s-a mai păstrat mare lucru, altarul capelei a fost mutat la Palatul Episcopal din Satu Mare, unde se păstrează în întreaga sa splendoare.
Cetatea a fost restaurată și găzduiește frecvent evenimente culturale și anual aici este organizat un festival medieval.